
Training Day
Trebuie să te hotărăşti
dacă esti o oaie sau un lup, dacă vrei să ajungi în mormânt sau dacă
vrei să ajungi acasă.
- sergentul Alonzo Harris către bobocul Jake Hoyt
În fiecare zi, este dus un adevărat război pe străzile oraşelor
americane – un război între locuitori, traficanţii de droguri şi
funcţionarii statului obligaţi să-i apere pe primii împotriva
celorlalţi. Acest război îşi are victimele sale, poate niciuna atât de
mare ca sergentul Alonzo Harris (DENZEL WASHINGTON), un ofiţer veteran
de la brigada de narcotice, cu o experienţă de 13 ani, ale cărui metode
de lucru îndoielnice depăşesc linia dintre legalitate şi corupţie.
Credinţa sa în victoria legii s-a erodat demult ca urmare a misiunilor
la care a participat în cartierele în care, dacă acţionezi după lege,
poţi să mori pe loc. Iar ca să ducă la îndeplinire misiunea, Alonzo şi
colegii săi sunt nevoiţi adesea să încalce legea pe care ar trebui să o
aplice.
O dramă realistă şi curajoasă plasată în lumea ambiguă din punct de
vedere moral a investigaţiilor făcute de poliţiştii sub acoperire, Zi de
instrucţie îi urmăreşte activitatea lui Alonzo pe măsură ce acesta îl
pune la încercare pe debutantul în meserie idealist, Jake Hoyt (ETHAN
HAWKE), care are la dispoziţie o zi şi doar o zi pentru a-i dovedi ce
poate să facă superiorului său carismatic, dar de temut. Pe parcursul
următoarelor 24 de ore, Jake va fi influenţat din ce în ce mai mult de
logica strâmbă a lui Alonzo în timp ce amândoi îşi vor risca vieţile şi
carierele, fiecare înţelegând în felul său noţiunea de a face dreptate.
Zi de instrucţie este o dramă aspră cu acţiune care pune publicul
spectator în postura de a decide ceea ce este necesar, ceea ce este
eroic şi ce depăşeşte limita în zona gri a luptei contra crimei urbane.
Într-un moment în care poliţia din toată ţara se luptă cu o imagine
publică de corupţie excesivă, utilizare de narcotice, plasare de probe
şi brutalitate exagerată în timp ce patrulează pe cele mai sărace străzi
din America, Zi de instrucţie descrie portretul realist şi palpitant al
războiului dus în liniile de front urbane – şi cât de mari pot fi
costurile acestei bătălii.
Trimiteți un comentariu