
The Rebound
O comedie extrem de actuală,
Idilă cu dădaca mea spune cu mult farmec o poveste de dragoste născută
între doi oameni complet diferiţi, în cele mai neaşteptate condiţii.
Când Sandy (Catherine Zeta Jones) descoperă că soţul său este infidel,
decide să îşi ia copiii şi să îl părăsească. În postura femeii de 40 de
ani, mamă singură a doi copii, ea sfidează orice dificultate şi pleacă
la New York pentru a începe o viaţă nouă şi a-şi îndeplini un vis
ambiţios: acela de a deveni reporter sportiv.
Găsind locul de muncă mult visat, Sandy începe să realizeze cât de
dificilă îi va fi tranziţia spre statutul de femeie cu carieră şi este
nevoită să apeleze la serviciile unei bone, Aram (Justin Bartha), un
tânăr de 25 de ani. Aram are o viaţă boemă şi, în ciuda insistenţei
părinţilor săi, refuză să accepte joburile cu perspectivă care i se
oferă, preferând să caute fericirea în locul banilor. Relaţia celor doi
devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce tânărul începe să se
ataşeze de copii şi, în ciuda anilor care îi despart, Sandy şi Aram
încep să conştientizeze cât de potriviţi sunt unul pentru celălalt.
Catherine Zeta Jones demonstrează încă o dată că are tot ce-i trebuie
pentru a seduce orice bărbat, într-o comedie sexy şi inteligentă, care
din 9 octombrie 2009 va avea premiera pe marile ecrane din România!
Trimiteți un comentariu